Informare de presă – 17.10.2023

Audiențe cu cetățenii
Prefectul Radu Roca a reluat astăzi întâlnirile cu cetățenii din județ.
În cadrul sesiunii de audiențe de azi s-au prezentat șase cetățeni cu probleme din domeniul legilor fondului funciar , protecției sociale și gospodărire a localităților.
În urma dezbaterilor situațiilor prezentate, prefectul Radu Roca a stabilit măsurile ce trebuiesc luate cu privire la fiecare caz în parte, respectiv verificare instituțională, sesizarea autorității publice și precizări legislative.
Amintim că cetățenii cu probleme se pot înscrie în audiențe la Instituția Prefectului județul Satu Mare.