Comunicat de presă

Prefectul Radu Bud a analizat, în cadrul ședinței săptămânale cu șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne, rata incidenței infectărilor cu noul coronavirus la nivelul județului Satu Mare în vederea stabilirii strategiilor și scenariilor pentru perioada următoare, ținând cont că rata de incidență a cazurilor COVID-19 la nivelul municipiului Satu Mare se află pe un platou în jurul valorii de 2,7 cazuri la mia de locuitori, aproape de scenariul roșu.

Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Satu Mare, dr. Macrina Mihai a informat asupra deschiderii a două noi fluxuri de vaccinare, la finalul săptămânii trecute, fiecare cu o capacitate de 60 de persoane/zi, cu vaccin furnizat de Pfizer BioNTech. Acestea s-au deschis în cadrul ambulatoriilor din Satu Mare și Negrești-Oaș și se intenționează deschiderea unui nou flux în Tășnad, având personalul medical necesar identificat. Toate acestea sunt destinate etapei a doua de vaccinare, respectiv persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, celor cu boli cronice, persoanelor din domeniile esențiale și personalului din învățământ.

În acest moment se finalizează demersurile pentru mutarea centrelor de vaccinare din incinta ambulatoriilor spitalelor din Carei, Negrești-Oaș și Satu Mare în centre comunitare de vaccinare care sunt pregătite din punct de vedere al amenajării și dotării corespunzătoare.

Inspectorul șef al IPJ Satu Mare, chestor de poliție Sorin Stan, pe lângă informarea privind ultimele acțiuni ale poliției desfășurate în cursul săptămânii trecute, a comunicat despre finalizarea încadrării în cadrul IPJ a 17 ofițeri recrutați din sursă internă care își încep de azi activitatea, alături de cei șase noi lucrători din cadrul Serviciului Poliția Animalelor.

01.03.2021                                                 Cancelaria Prefectului