Comunicat de presă

Prefectul judeţului Satu Mare, Radu Roca,  a convocat astăzi în ședință de lucru comisia mixtă de control constituită urmare a adoptării Hotărârii de Colegiu Prefectural nr.1 din 31.03.2022 privind constituirea unei Comisii mixte de control în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale catolice și ortodoxe pentru verificarea condițiilor de siguranță alimentară a cetățenilor.

Din comisie fac parte reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul siguranței alimentare, respectiv de la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Direcţia de Sănătate Publică Satu Mare, Inspectoratul de Poliţie Județean Satu Mare.

”Doresc o activitate care să asigure cu adevărat toți cetățenii județului nostru că ne pasă și că veghem la siguranța lor. De asemenea, trebuie să sprijinim și întreprinzătorii, să asigurăm controale eficiente și de prevenire a încălcării legii” – a transmis membrilor comisiei prefectul Radu Roca.

 

06.04.2022                                          CANCELARIA PREFECTULUI        –        BIROUL DE PRESĂ