Comunicat de presă – 15.12.2020

Prefectul Radu Bud mulțumește sătmărenilor pentru modul în care în perioada carantinei au respectat măsurile impuse, ceea ce a dus la o scădere a ratei de infectare după cele două săptămâni de carantină, de la 8,24 la mia de locuitori la 3,54 la mia de locuitori.

De asemenea, atât la nivelul județului nostru, precum și la nivel național, se poate observa o stabilitate, chiar o ușoară scădere a numărului de cazuri pozitive, cu toate că numărul testelor efectuate se menține ridicat.

Pentru perioada sărbătorilor de iarnă, ţinând cont de situaţia în care ne găsim, prefectul revine cu rugămintea către populație de a respecta în continuare măsurile de igienă și protecție, de distanțare socială, să limiteze deplasările cu convingerea că vor fi zile şi ani de aici înainte în care să putem să ne bucurăm de tot ceea ce înseamnă spiritul acestor sărbători.

De asemenea, la nivelul județului Satu Mare s-a constituit Grupul de lucru în cadrul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 format din patru reprezentanți responsabili din cadrul Instituției Prefectului, Direcției de Sănătate Publică, Garnizoanei Satu Mare și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Satu Mare care va monitoriza organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare de pe raza județului Satu Mare, respectiv 4 centre în ambulatoriile spitalelor pentru personalul medical,  12 centre pentru vaccinarea populației și o caravană mobilă pentru vaccinarea persoanelor instituționalizate și a celor nedeplasabile. Vaccinarea este un act voluntar și gratuit, iar vaccinul este în acest moment în curs de aprobare la Agenţia Europeană a Medicamentului.

În continuarea ședinței săptămânale, alături de șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne, a fost stabilită desfășurarea evenimentelor prilejuite de  comemorarea a  31 de ani de la Revoluția din 1989, respectiv omagierea eroilor căzuți pentru libertate.

ACTUALIZAREA ANEXEI 1 LA HOTĂRÂREA CJSU NR.58/11.12.2020

Incidența cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile pe localități la nivelul județului Satu Mare în data de 15.12.2020

NR.CRT. UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ RATA DE INCIDENȚĂ
1. SATU MARE 3,546
2. CAREI 1,365
3. ARDUD 2,483
4. LIVADA 0,817
5. NEGREȘTI OAȘ 2,275
6. TĂȘNAD 2,907
7. ACÂȘ 0,655
8. AGRIȘ 0,461
9. ANDRID 1,871
10. APA 2,544
11. BATARCI 1,578
12. BELTIUG 1,175
13. BERVENI 0,562
14. BÂRSĂU 1,286
15. BIXAD 1,778
16. BOGDAND 1,112
17. BOTIZ 2,207
18. CĂLINEȘTI – OAȘ 0,748
19. CĂMÂRZANA 0,000
20. CĂMIN 1,441
21. CĂPLENI 0,000
22. CĂUAȘ 0,000
23. CEHAL 0,000
24. CERTEZE 0,662
25. CIUMEȘTI 0,000
26. CRAIDOROLȚ 0,450
27. CRUCIȘOR 1,903
28. CULCIU 2,431
29. DOBA 3,275
30. DOROLȚ 2,665
31. FOIENI 0,519
32. GHERȚA MICĂ 1,255
33. HALMEU 0,734
34. HODOD 1,357
35. HOMOROADE 0,546
36. LAZURI 2,506
37. MEDIEȘU AURIT 1,567
38. MICULA 0,470
39. MOFTIN 2,206
40. ODOREU 3,335
41. ORAȘU NOU 1,068
42. PĂULEȘTI 1,270
43. PETREȘTI 0,521
44. PIR 1,274
45. PIȘCOLT 0,947
46. POMI 0,962
47. PORUMBEȘTI 1,908
48. RACȘA 0,323
49. SĂCĂȘENI 1,627
50. SANISLĂU 0,811
51. SANTĂU 1,558
52. SĂUCA 0,621
53. SOCOND 0,323
54. SUPUR 1,205
55. TARNA MARE 2,028
56. TEREBEȘTI 2,938
57. TIREAM 0,823
58. TĂRȘOLȚ 0,317
59. TURȚ 0,465
60. TURULUNG 0,452
61. URZICENI 0,677
62. VALEA VINULUI 1,022
63. VAMA 1,204
64. VETIȘ 3,448
65. VIILE SATU MARE 2,280

 15.12.2020                                                                        Cancelaria Prefectului