Comunicat de presă – 18.01.2022

Prefectul Altfatter Tamás a convocat astăzi sedința săptămânală de lucru cu șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne, la care, pe lângă conducerea Direcției de Sănătate Publică au fost invitați să participe și Anișoara Boitor, inspector școlar general și  lt.col. Balazs Gheorghe, comandantul Garnizoanei Satu Mare.

În deschiderea ședinței au fost stabilite detaliile organizării manifestărilor pentru sărbătorirea Zilei Unirii Principatelor Române din data de 24.01.2022, anul acesta ținând cont de contextul epidemiologic pe care îl traversăm, manifestările care se vor desfășura la bustul lui Alexandru Ioan Cuza din fața Inspectoratului de Poliție Județean vor fi restrânse și vor consta în intonarea Imnului de stat, serviciu religios, alocuțiuni și depuneri de coroane.

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean a făcut o prezentare a situației epidemiologice în școlile din județ, în acest moment 64 de clase cu 1572 de elevi desfășoară activitatea didactică în sistem on-line. În data de 17 ianuarie 2022 au fost confirmați pozitiv alți 29 de elevi, ceea ce face ca de astăzi numărul claselor cu activitate în sistem on-line să fie și mai mare.  O altă problemă cu care se confruntă școlile din județ este reprezentată de asigurarea suplinirilor în cazul profesorilor depistați pozitiv și care intră în izolare și al căror număr este într-o continuă creștere.  Dacă se va considera de către consiliile de administrație a școlilor că nu mai este posibilă suplinirea activității la clasă a celor infectați, acestea vor propune Direcției de Sănătate Publică și Comitetului Județean pentru Situații de Urgență ca întreaga activitate a unității școlare să se desfășoare on-line.

Conform actualelor prevederi legislative, scenariile de funcționare ale unităților școlare se stabilesc în funcție de rata de ocupare a paturilor în spitalele dedicate tratării pacienților COVID-19, dacă se depășește pragul de 75% ocupare, toate școlile din județ trec în sistem on-line. În acest moment, conform Planului de reziliență, spitalele din județ asigură 321 de paturi pentru tratarea infectărilor cu coronavirus. Astăzi, numărul de persoane internate a ajuns la 113, dublu față de săptămâna trecută, rezultând o rată de ocupare a paturilor COVID-19  de  35,20%.

Structurile MAI au prezentat situația operativă din județ, nefiind semnalate evenimente deosebite privind siguranța cetățeanului și ordinea publică. În continuare, toate structurile desfășoară și misiuni de prevenție și de identificare a încălcărilor prevederilor specifice legislației pentru gestionarea pandemiei de coronavirus.  La data de 18.01.2022, rata de infectare în județ este de 4,91 cazuri la mia de locuitori, în municipiul Satu Mare 7,54, în orașele Negrești-Oaș și Ardud 5,93 respectiv 5,27 și în 28 de comune se depășește pragul de 3, respectiv între 3,14 și 12,23    la mia de locuitori.

Cu toate că actuala variantă dominantă de coronavirus nu este atât de virulentă, prefectul solicită prudență și respectarea măsurilor de siguranță și prevenție din partea cetățenilor pentru că rata de infectare crește într-un ritm nemaiîntâlnit în județul nostru, ceea ce duce la o ocupare rapidă a capacităților de răspuns la infectarea cu coronavirus.