În județul Satu Mare, astăzi, 23 iunie, se află în carantină 15 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 1429 persoane.
Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 55 de vindecări și 8 decese cauzate de coronavirus.
De asemenea, până în prezent au fost testate 6133 persoane și au fost efectuate 6940 teste.
În perioada 22.06.2020, ora 07:15 – 23.06.2020, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 4306 persoane, dintre care 3350 persoane care fac excepție de la măsura dispusă de DSP. Dintre acestea, 956 persoane au intrat în izolare la domiciliu.
Restul de 3350 persoane au fost chestionate și evaluate de către personalul medical delegat în cadrul sectorului, starea de sănătate a acestora fiind asimptomatică.
Până la data de 23.06.2020, ora 07:15, din PTF Petea au fost escortate la centrele de carantină 773 persoane.
La Urziceni, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 7 persoane care au declarat că au revenit/tranzitat din țările afectate de coronavirus. Persoanele au fost controlate de către reprezentanții DSP Satu Mare, s-a constatat că acestea nu prezintă simptome specifice de coronavirus, drept urmare li s-a permis intrarea în țară și au intrat în izolare la domiciliu.
Până la data de 23.06.2020, ora 07:15, din PTF Urziceni au fost escortate la centrele de carantină 128 persoane.
23.06.2020 Cancelaria Prefectului