Comunicat de presă – 25.06.2021

Prefectul Altfatter Tamas a convocat astăzi 25.06.2021 prima ședință a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice după o perioadă de mai mult de un an de zile, impusă de restricțiile pandemiei.

Ședința prezidată de prefect alături de subprefectul Lavinia Kiss și viceprimarul municipiului Satu Mare, Adelin Ghiarfaș a avut pe ordinea de zi informări cu privire la activitatea asociațiilor de pensionari  în ultima perioadă și problemele cu care se confruntă persoanele vârstnice iar din partea Casei Județene de Pensii Satu Mare, purtătorul de cuvânt a pregătit  o prezentare a modalității de accesare de către pensionari a biletelor de tratament și odihnă precum și a ofertei de bilete din acest sezon.

Asociațiile prezente la întâlnire au fost Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice prin președintele Mihai Ciorbă, Asociația Județeană a Cadrelor Militare în Rezervă din MApN prin președintele Mircea Bliderean, Asociația Județeană a Pensionarilor prin președinte Livia Haidu, Asociația Județeană a cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din MAI prin președinte Gheorghe Strâmb și vicepreședinte Iosif Pordea, Asociația Județeană a Cadrelor Militare SRI prin președinte Voicu Șichet.  De asemenea a fost prezent și Lucian Marișca, președintele  Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din județul Satu Mare.

Principalele activități ale asociațiilor de pensionari în ultima perioadă au vizat întrajutorarea și protecția socială a membrilor pensionari, oferirea de ajutoare de spitalizare, pentru lucrări stomatologice, dar și reluarea întâlnirilor în format fizic pentru a marca diverse momente sau pentru a sărbători membrii.

Prefectul a prezentat conducerii asociațiilor de pensionari o informare privind stadiul campaniei de vaccinare în județul Satu Mare și a făcut un apel la conștientizarea membrilor privind nevoia de vaccinare, pentru protejarea sănătății și pentru a putea preveni un nou val al pandemiei de coronavirus care poate aduce o agravare a stării de sănătate dar și o alterare a stării generale a economiei respectiv a nivelului de trai într-un final.

25.06.2021                                                            CANCELARIA PREFECTULUI