Comunicat de presă

Prefectul Radu Bud și președintele Consiliului Județean Satu Mare Pataki Csaba au anunțat azi că, în premieră pentru județul Satu Mare, se va trece în cel mai scurt timp la testarea COVID-19 în sistem ”Pool-testing” respectiv testarea unui fond comun (testare comunitară).

Principiul se bazează pe un studiu efectuat de Institutul Goethe din Germania care se bazează pe analizarea simultană a unui număr considerabil de teste prin efectuarea unei singure analize (a amestecului probelor recoltate). De exemplu, dacă rezultatul  testării unui amestec de 100 de probe este negativ,  înseamnă că o sigură testare este similară a 100 de teste efectuate. Dacă rezultatul este pozitiv, se efectuează o regrupare  – de exemplu 50 – 50 a probelor și efectuarea a 2 teste și așa mai departe pe grupe tot mai mici. Pe baza acestui principiu, se poate ajunge ca prin executarea de exemplu a 15 analize să se poată da 100 de rezultate certe COVID-19.

Prin această metodă nouă, pe lângă creșterea volumului și a vitezei de depistare a cazurilor pozitive, crește și eficiența testării față de testarea individuală, păstrând totodată acuratețea metodelor folosite până acum.

Acest lucru va fi posibil odată cu punerea în funcțiune în cadrul Spitalului suport COVID -19 a unei noi linii achiziționată de Primăria Municipiului Carei cu sprijinul companiilor Agrotex, Alconor Company și societății agricole ”Înfrățirea”, respectiv prin instalarea unui nou aparat de testare performant în laboratorul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare sponsorizat de compania sătmăreană Unicarm.

Conducerea județului își exprimă convingerea că prin această procedură medicală nouă, numărul mare de persoane testate va oferi o imagine mai clară a răspândirii virusului SARS-CoV-2 la nivelul județului Satu Mare și va permite o alocare mai bună a resurselor pentru eradicarea bolii.