Comunicat de presă – vaccinare

Comitetul Național pentru Coordonarea Activităților de Vaccinare împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), în vederea facilitării accesului persoanelor care doresc vaccinarea cu vaccinul Vaxzevria produs de AstraZeneca, a luat următoarele decizii:

  1. Se permite vaccinarea persoanelor prin prezentare directă la centrele de vaccinare în cazul în care nu există persoane programate (în județul Satu Mare la Școala Gimnazială ”Avram Iancu” din municipiul Satu Mare), fără a mai fi necesară programarea prin platforma națională de vaccinare;
  2. Se organizează o acțiune de vaccinare specifică pentru facilitarea vaccinării angajaților operatorilor economici.

Condițiile specifice necesare pentru organizarea vaccinării la sediul angajatorilor, cuprinse în instrucțiunea CNCAV nr. 132/12.04.2021, au fost transmise operatorilor economici și organizațiilor patronale prin aparatul de lucru al prefectului. Instituția Prefectului va centraliza solicitările primite din partea companiilor sătmărene și le va transmite Direcției de Sănătate Publică pentru demararea în cel mai scurt timp a acțiunii de vaccinare, care se va realiza prin personalul medical propriu al agenților economici sau prin mobilizarea echipelor de vaccinare disponibile în centrul de vaccinare AstraZeneca. Cetățenii  care doresc să se vaccineze la centrul organizat Școala Gimnazială ”Avram Iancu” din municipiul Satu Mare, pot să anunțe intenția la telefonul centrului,  respectiv la numărul 0787438060.

Trei fluxuri   suplimentare de vaccinare  cu vaccin de la Pfizer-BioNTech sunt  alocate județului Satu Mare începând de astăzi. Acestea au fost repartizate  centrului  de la Liceul Teologic ”Nicolae Steinhardt” din municipiul Satu Mare, centrului din orașul Tășnad  și au permis deschiderea centrului de vaccinare din Medieșu-Aurit.

Astfel, capacitatea de vaccinare a centrului de la Liceul Teologic ”Nicolae Steinhardt” din municipiul Satu Mare a fost dublată, ajungând la 144 de persoane zilnic.  Aflat în vizită la acest centru, prefectul Altfatter Tamas a apreciat modul în care este organizată activitatea, și-a exprimat mulțumirea pentru efortul  echipelor  medicale  care asigură vaccinarea  și speră ca în cel mai scurt timp să se ajungă la capacitatea maximă de vaccinare.

 

13.04.2021                                                                    CANCELARIA PREFECTULUI