64 de mame beneficiare ale tichetului social de 2000 de lei, în prima etapă a programului destinat pentru susținerea mamelor defavorizate
Instituția Prefectului Județul Satu Mare a finalizat și transmis către Ministerul Afacerilor Interne lista beneficiarilor prevederilor OUG nr. 113 din 15 iulie 2022 privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, respectiv a măsurilor pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut cele mai defavorizate care beneficiază de sprijin material pe bază de tichete sociale pe suport electronic.
Până în acest moment, în această primă etapă s-au identificat 64 de beneficiari din 28 de unități administrativ-teritoriale, mame defavorizate care se află în una din următoarele situații: sunt beneficiare de prestații sociale (VMG – venitul minim garantat sau ASF – alocația pentru sprijinul familiei), persoane cu dizabilități, minore, se află în situații critice de viață sau sunt refugiate urmare a războiului din Ucraina.
Deoarece tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuți se decontează în limita bugetului disponibil pentru această măsură la nivel național, respectiv în limita a 12.000.000 euro cu sursă de finanțare POAD (Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate), programul va continua până la epuizarea bugetului. Pentru aceasta, prefectul Radu Roca a transmis astăzi către toate primăriile procedura de lucru privind identificarea în continuare a mamelor beneficiare, a documentelor necesare și a termenelor de raportare pentru acordarea acestei forme de sprijin tuturor celor în drept.
Tichetul social pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă-nou-născut cele mai defavorizate are o valoare de 2000 de lei și, în termen de 6 luni de la primirea acestuia se pot achiziționa produse pentru îngrijirea nou-născutului respectiv: scutece, produse pentru toaleta nou-născutului, articole de vestimentație pentru nou-născut, articole sanitare și medicale pentru mamă și pentru nou-născut.