Prima ședință a CLCB Satu Mare. Focar de rabie la Orașu Nou
Prefectul Radu Roca în calitate de președinte al Centrului local de combatere a bolilor Satu Mare a convocat azi 10 ianuarie 2023 ședința unității locale de decizie.
La întâlnire au participat subprefecții Altfatter Tamas și Romeo Pop, directorul de Cancelarie, Radu Iancu, vicepreședintele Consiliului județean, Lenuța Cornea precum și șefii tuturor instituțiilor implicate.
Centrul Național de Combatere a Bolilor a adoptat decizia numărul 2 / 16.12.2022 prin care se stabilesc atribuțiile autorităților , pe toate nivelele de competență privind pesta porcină africană .
Transpunerea acesteia la nivelul județului Satu Mare se realizează prin decizia nr 1/ 10.01.2023 a CLCB privind Adoptarea unor noi măsuri adecvate pentru supravegherea, prevenirea și controlul pestei porcine africane și stabilirea de atribuții în județul Satu Mare.
Prin aceasta se stabilesc măsuri suplimentare în sarcina autorităților locale prin ULS ( Unități locale de sprijin) și a gestionarilor fondurilor de vânătoare , ariilor naturale protejate și la nivelul exploatațiilor comerciale de suine.
În acest moment la nivelul județului Satu Mare nu există focare active de pestă porcină africană la porcul domestic iar la mistreți există două cazuri confirmate de PPA în data de 03.01 .2023 în fondul cinegetic Sanislău.
Tot astăzi , urmare a confirmării unui caz de rabie la vulpe , în localitatea Orașu Nou, CLCB a adoptat decizia nr 2/ 10.01.2023 privind aprobarea planului de măsuri privind adoptarea de măsuri și pentru delimitarea zonei considerată de risc crescut.
Principalele măsuri stabilite azi privesc catagrafierea și inspecția animalelor receptive din exploatația afectată , restricționarea mișcării animalelor și stabilirea zonelor de protecție și supraveghere dar și identificarea animalelor din speciile receptive din localitatea Orașu Nou.
Ca măsură suplimentară la nivelul comunei Orașu Nou a fost dispusă identificarea și gestionarea câinilor fără stăpân, ținerea sub observație și vaccinarea acestora ținând cont de riscul epidemiologic ridicat legat de această boală gravă ( incurabilă) atât la animale cât și la om.
De asemenea Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare recomandă tuturor deținătorilor de câini și pisici , vaccinarea de urgență a acestora și consemnarea în carnetele de sănătate.