Prefectul Ioan Tibil alături de directorul Cancelariei, Radu Iancu, Bianca Șorian , consilier al prefectului și Ramona Antonescu, șef serviciu în cadrul Instituției Prefectului a participat azi , 05 iulie 2024, la inaugurarea noului sediu al Detașamentului de Pompieri Carei din cadrul ISU Satu Mare.
Au fost prezenți la acest eveniment secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, doamna Alanna Simpson, specialist coordonator în managementul riscului de dezastre, al Băncii Mondiale, prim-adjunctul inspectorului general al IGSU, col. dr. ing. Constantin FLOREA și adjunctul inspectorului general al IGSU, general-maior Benone-Gabriel DUDUC.
S-a marcat finalizarea cu succes a unei investiții de o importanță vitală, atât pentru comunitate, cât și pentru pompierii care își desfășoară activitatea în cadrul acestei subunități.
Investiția s-a realizat în cadrul Proiectului „Îmbunătățirea managementului riscurilor de dezastre”, proiect care face obiectul Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Valoarea inițială a proiectului a fost de 50 milioane de euro, fiind suplimentată în cursul anului trecut cu alte 92 de milioane de euro.
Acest obiectiv de investiții, Detașamentul de Pompieri Carei, este al treilea din seria celor 35 de clădiri cu rol important în sistemul de pregătire și răspuns la urgențe și dezastre, care urmează să fie reconstruite sau consolidate în următorii ani.