În județul Satu Mare, astăzi, 20 aprilie, se află în carantină 305 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 737 persoane.
Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 6 decese cauzate de coronavirus.
Toate informațiile cu privire la persoanele depistate pozitiv, starea de sănătate și numărul testelor efectuate sunt comunicate la nivel central de către Grupul de Comunicare Strategică.
Polițiștii sătmăreni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării.
Astfel, la data de 19 aprilie a.c., polițiștii au aplicat 44 sancțiuni contravenționale în valoare de 70.600 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.
De asemenea, polițiștii au întocmit 4 dosare penale pentru comiterea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
În perioada de referință, au fost efectuate 501 verificări cu privire la respectarea măsurilor de izolare la domiciliu.
De asemenea, 44 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență, nefiind constatate nereguli.
În perioada 19.04.2020, ora 07:15 – 20.04.2020, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 63 persoane, dintre care 54 transportatori marfă. Dintre acestea, o persoană a intrat în izolare la domiciliu.
Restul de 8 lucrători transfrontalieri și 54 transportatori de marfă au fost chestionați și evaluați de către personalul medical delegat în cadrul sectorului, starea de sănătate a acestora fiind asimptomatică.
Până la data de 20.04.2020, ora 07:15, din PTF Petea au fost escortate la centrele de carantină 726 persoane.
La Urziceni, pe sensul de intrare în țară nu s-a prezentat nicio persoană.
Până la data de 20.04.2020, ora 07:15, din PTF Urziceni au fost escortate la centrele de carantină 91 de persoane.
20.04.2020 Cancelaria Prefectului