În județul Satu Mare, astăzi, 20 iunie, se află în carantină 17 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 1511 persoane.
Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 54 de vindecări și 8 decese cauzate de coronavirus.
De asemenea, până în prezent au fost testate 5894 persoane și au fost efectuate 6601 teste.
În perioada 19.06.2020, ora 07:15 – 20.06.2020, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 3894 persoane, dintre care 3513 persoane care fac excepție de la măsura dispusă de DSP. Dintre acestea, 381 persoane au intrat în izolare la domiciliu.
Restul de 3513 persoane au fost chestionate și evaluate de către personalul medical delegat în cadrul sectorului, starea de sănătate a acestora fiind asimptomatică.
Până la data de 20.06.2020, ora 07:15, din PTF Petea au fost escortate la centrele de carantină 773 persoane.
La Urziceni, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 18 persoane care au declarat că au revenit/tranzitat din țările afectate de coronavirus. Persoanele au fost controlate de către reprezentanții DSP Satu Mare, s-a constatat că acestea nu prezintă simptome specifice de coronavirus, drept urmare li s-a permis intrarea în țară și au intrat în izolare la domiciliu.
Până la data de 20.06.2020, ora 07:15, din PTF Urziceni au fost escortate la centrele de carantină 127 persoane.
Se menține închiderea temporară a P.T.F. Carei – feroviar.
Polițiștii sătmăreni continuă să acționeze împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.
Astfel, la data de 19 iunie a.c., 188 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali au desfășurat misiuni specifice.
În perioada de referință au fost efectuate 1640 verificări la persoanele care au obligația să respecte măsurile de izolare la domiciliu.
20.06.2020 Cancelaria Prefectului