Comunicat de presă – 21.03.2020

La nivelul județului Satu Mare, conform raportării de la ora 15,00, în centrele de carantină erau cazate 52 de persoane. De asemenea, în izolare la domiciliu se aflau 1465 de persoane.

Precizăm că începând de astăzi, 21.03.2020, datele privind numărul de teste COVID-19 efectuate, numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor efectuate, starea de sănătate a pacienților depistați pozitiv cu COVID-19 vor fi comunicate doar de la nivel central, prin Grupul de Comunicare Strategică.

Ne adresăm din nou populației cu recomandarea de a respecta măsurile dispuse pentru limitarea șip revenirea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus COVID-19, în special măsurile de autoizolare, protecție prin dezinfectarea mâinilor și utilizarea măștilor, evitarea deplasărilor inutile în locuri aglomerate.

Informare preventivă

Perioada în care o persoană răspândește virusul poate începe cu până la două zile înainte de apariția primelor semne ale bolii, aceasta fiind cea mai intensă la începutul bolii. Persoanele infectate pot răspândi virusul până la 7 – 12 zile după apariția primelor simptome.

În aceste condiții, este esențială adoptarea unor măsuri pentru a limita transmiterea bolii:

–         evitați contactul direct cu alte persoane;

–         evitați deplasările și zonele aglomerate;

–         păstrați o distanță de celpuțin 1,5 metri (cât 3 pași) față de alte persoane;

–         spălați-vă pe mâini cu apă și săpun, minimum 20 de secunde, după orice contact cu o suprafață potențial contaminată;

–         nu vă atingeți fața, ochii, nasul sau gura fără a fi riguros spălat pe mâini!;

–         dezinfectați suprafețele cu care intrați în contact în mod frecvent;

–         aerisiți de mai multe ori pe zi încăperile în care desfășurați activități;

–         limitați folosirea bancnotelor și a monedelor, optând pentru plăți cu cardul/telefonul sau plăți on-line;

–         optați pentru munca de acasă, în măsura în care aveți această posibilitate oferită de angajator;

–         nu intrați în contact direct cu persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, indiferent dacă prezintă sau nu simptome specifice coronavirus;

–         în caz că manifestaț simptome specifice, izolați-vă și apelați la medicul de familie sau Direcția de Sănătate Publică;

–         informați-vă despre noul coronavirus numai din surse oficiale!;

–         pentru recomandări și alte informații apelaţi linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor;

–         dacă vă aflaţi înstrăinătate, puteţi solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special +4021.320.20.20;

–         apelați 112 doar încaz de urgență!

 

Este necesar un efort colectiv pentru a depăși această situație cu un număr cât ma imic de îmbolnăviri.

Respectați recomandările medicale pentru a vă îngriji de sănătatea dumneavoastră și a celor dragi!

Vă mulțumim.

 

21.03.2020                                                                Cancelaria Prefectului