Comunicat de presă – vizita doamnei Regina Lochner

Prefectul Radu Roca a primit azi vizita doamnei Regina Lochner, consul al Republicii Federale Germania la Timişoara. Doamna consul se află la prima vizită în județul nostru, de la preluarea mandatului care a avut loc în luna iulie 2021.

Prefectul, alături de directorul de cabinet, domnul Radu Iancu, a salutat prezența la Satu Mare a reprezentantului diplomației germane precum și faptul că odată cu ridicarea restricțiilor se pot relua legăturile tradiționale interinstituționale. În prima parte a discuțiilor a făcut o prezentare a specificului județului nostru, atât din punct de vedere geografic, demografic și multicultural, cât și a poziției speciale a județului nostru devenit unul din cele mai importante puncte în gestionarea crizei refugiaților ucraineni. În descrierea modului în care se gestionează noua criză, prefectul a insistat pe maniera desăvârșită în care instituțiile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și cele ale Ministerului Apărării Naționale colaborează și își desfășoară activitățile specific, dar și excelenta conlucrare cu autoritățile locale, serviciile deconcentrate, organizațiile neguvernamentale, voluntarii, toate bisericile și cultele religioase, care au dat dovadă de empatie, omenie și determinare spre a face bine semenilor noștri. A menționat și operaționalizarea taberelor pentru refugiați, capacitățile ce pot fi puse la dispoziție în caz de necesitate, modul de funcționare a hub-ului regional pentru ajutoare de la Halmeu, dar și modul de implicare a voluntarilor sătmăreni.

”Aveți o organizare fantastică la Satu Mare, mai ales că vorbim de o situație de criză care ne-a surprins pe toți. Ne-am bucura dacă situația din Ucraina s-ar ameliora și populația nu ar trebui să se refugieze. Am întâlnit persoane interesante la Satu Mare și am remarcat că deși situația este specială, totul funcționează normal. Am venit să continuăm relațiile noastre, este un prim pas, am reluat contactul cu autoritățile sătmărene și vom căuta împreună noi parteneri pentru dezvoltarea noastră reciprocă. Mulțumesc pentru deschiderea dumneavoastră, pentru discuția bună avută și pentru dorința de colaborare. ” – a apreciat doamna Regina Lochner.

”Vă asigur de toată deschiderea și implicarea noastră, iar după criză reluăm contextul de colaborare germano-română. Vă provoc să identificați posibilități de înfrățire între comunități din Germania și din România în vederea dezvoltării relațiilor și schimburilor culturale, sociale și economice. De asemenea vă rog să fiți liantul între investitorii germani și autoritățile administrației sătmărene. Împreună putem dezvolta această zonă. Apreciez foarte mult prezența dumneavoastră la Satu Mare.”  – a transmis la finalul întâlnirii bilaterale prefectul Radu Roca.

30.03.2022

CANCELARIA PREFECTULUI – Biroul de presă.