Trecerea la nivel cu calea ferată de la Botiz pe DN19 va intra în reabilitare în curând. Ședință de analiză la prefectură
Prefectul Ioan Tibil a solicitat astăzi o întâlnire cu reprezentanții Companiei Naționale de Căi Ferate ”CFR” – SA pentru analiza situației trecerilor la nivel cu calea ferată a drumurilor naționale din județ, în special cea de la Botiz și cea de la Acâș. Datorită degradării accentuate a infrastructurii, în aceste puncte se creează aglomerație și timpi mari de așteptare.
La întâlnire a participat ing. Urda George, șef Secție L6 Satu Mare din cadrul Sucursalei Regionale CF Cluj și Radu Iancu – directorul Cancelariei.
”Avem vești bune pentru participanții la trafic, în curând trecerea la nivel de cale ferată de la Botiz intră în reabilitare totală, atât partea de cale ferată cât și structura rutieră în zona pasajului. În perioada următoare voi avea o întrevedere cu executantul lucrărilor pentru a găsi cele mai bune soluții ca pe perioada șantierului de execuție participanții la trafic să fie informați, să găsim variantele de deviere cele mai bune și sigure. Estimăm că lucrările vor demara la finalul lunii septembrie și vor dura aproximativ 7 zile.
În acest moment rugăm toți participanții la traficul din această zonă să manifeste înțelegere față de acest disconfort, să mai aibă puțină răbdare până la finalizarea lucrării. ” – prefect Ioan Tibil.