Informare de presă – 22.04.2023

Comemorarea eroilor neamului, la Hodod și Lelei
În cadrul Programului ”Comemorarea eroilor neamului în județul Satu Mare”, prefectul Radu Roca împreună cu directorul Cancelariei Prefectului, Radu Iancu a participat la manifestările organizate astăzi la Hodod și Lelei.
Au fost depuse coroane și jerbe de flori în memoria și cinstirea eroilor Armatei Române căzuți în luptele din aprilie 1919 de eliberare a țării de trupele bolșevice conduse de Bela Kun.
Glorie eroilor neamului!
Cinste Armatei Române!
Mesajul prefectului Radu Roca transmis azi la evenimentul de comemorare a Eroilor Neamului căzuți în aprilie 1919 la Hodod și Lelei:
” Iată, că la numai două zile de aniversarea a 104 ani de la intrarea Armatei Române în municipiul Satu Mare și implicit instaurarea administrației publice românești în ultima parte a țării ce a revenit în matca României Mari, ne reîntâlnim cu majoritatea dintre dumneavoastră, aici la Hodod, unde comemorăm sacrificiul ostașilor români ce au căzut pe aceste meleaguri în luptele din 15-16 aprilie 1919.
Se cunoaște faptul că, deși la 1 decembrie 1918 s-a hotărât unirea tuturor românilor într-o singură țară, în județul Satu Mare la începutul anului 1919 autoritățile civile și militare maghiare au încercat să păstreze controlul asupra acestui teritoriu.
Ostașii Armatei Române și-au început campania de eliberare a județului Satu Mare aici pe dealuruile Hododului, ducând lupte grele împotriva trupelor bolșevice maghiare conduse de Bela Kun. În acele bătălii s-au produs multe victime printre combatanți, iar aici, în pământul lângă care ne aflăm acum, au fost înmormântați, în grabă, 18 militari români.
Fără sacrificiul acestor eroi, nu s-ar fi putut realiza eliberarea orașului Satu Mare și a întregului județ, deziderat ce s-a înfăptuit în data de 20 aprilie 1919.
Abia în anul 1931, în urma lansării unei liste de contribuire, s-a realizat acest monument ce a fost sfințit de Ziua Eroilor, după ce ani de zile se făceau pelerinaje la locul lor de înhumare. Reabilitarea edificiului a avut loc prin grija Muzeului Județean și Consiliului Județean Satu Mare în perioada 2018-2019 ca parte din proiectul finanțat de Ministerul Culturii prin Programul Centenar.
În apropiere, la Lelei, sunt îngropați 3 militari: 1 caporal și 2 soldați, nominalizați pe o cruce mică din metal, pusă pe un mormânt amenajat doar din pământ. Trupurile lor au fost aduse în curtea micii bisericuțe de către localnicii care i-au găsit pe un deal învecinat.
Suntem din nou aici cu caravana PROGRAMULUI multianual ” COMEMORAREA EROILOR NEAMULUI ÎN JUDEȚUL SATU MARE ” în al doilea an de când a fost aprobat, după ce în anul pandemic, 2021 au fost desfășurate activități de comemorare în cadrul Proiectului pilot.
Programul nostru, ce este unic la nivel național, are drept scop cinstirea memoriei militarilor români ce s-au jertfit pentru apărarea patriei, în perioada celor două Războaie Mondiale și își au locul de veci pe teritoriul județului Satu Mare. Această activitate a fost inițiată de către asociațiile de rezerviști militari din județul Satu Mare, alături de asociații civice și Consiliul Județean Satu Mare, Instituția Prefectului având rol de coordonator.
Pe lângă faptul că legislația o impune, consider că este o datorie de onoare, întreținerea locurilor de veci ale militarilor români căzuți pentru credință, libertate și reîntregirea neamului.
Memoria sacrificiului acestora trebuie păstrată în mentalul colectiv, ca o datorie a tuturor generațiilor postbelice, întru cinstirea celor ce s-au sacrificat pentru ca noi să trăim astăzi în respect reciproc și bună înțelegere.
Mulțumesc autorității publice locale, în domnului primar Francisc Balogh și domnului viceprimar Kaszta Otto Mihai din Hodod pentru modul în care sunt întreținute toate operetele comemorative de război din comună, precum și pentru contribuția adusă la buna organizare a acestui eveniment, cum de altfel a fost și la cele anterioare.
Mulțumesc de asemenea partenerilor din Program fără de care caravana noastră nu ar merge mai departe.
Nu pot să nu apreciez prezenta elevilor care ne dau speranțe că spiritul acestor manifestări va dăinui în timp.
GLORIE ARMATEI ROMÂNE ȘI CINSTE EROILOR NEAMULUI !”