Comunicat de presă -14.04.2020

Polițiștii sătmăreni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării.

Astfel, la data de 13 aprilie a.c., 276 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19 și au acționat pentru menținerea ordinii și liniștii publice în județ.

În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, în cursul zilei de ieri, 13 aprilie, polițiștii  au  aplicat 161 sancțiuni contravenționale în  valoare de 260.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.

În perioada de referință au fost efectuate 1.016 verificări la persoanele aflate în izolare la  domiciliu.

De asemenea, 59 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență, nefiind constate nereguli.

 

 14.04.2020                                                                Cancelaria Prefectului