Continuă seria de întâlniri cu primarii din județ
În cadrul acestei săptămâni au continuat deplasările în teritoriu pentru soluționarea problemelor cu grad ridicat de dificultate, cu participarea secretarului general al Instituției Prefectului, Cosmin Dorle și a consilierilor juridici din aparatul de specialitate a Instituției Prefectului județul Satu Mare.
În data de 02.11.2022 la sediul primăriei comunei Săcășeni, în prezența primarului, a membrilor comisiei locale de fond funciar Săcășeni, a reprezentantului Direcției Silvice Satu Mare și a reprezentanților Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Satu Mare, au fost analizate probleme de fond funciar și probleme privind punerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești definitive în materie de fond funciar. Tot cu această ocazie, au fost prezenți și reprezentanții comunei Cehal, în vederea găsirii unei soluții pentru punerea în aplicare a unei hotărâri judecătorești definitive privind reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la un teren al cărui amplasament se află pe raza administrativ-teritorială a comunei limitrofe Săcășeni.
De asemenea, cu ocazia ședinței comisiei locale de fond funciar ce a avut loc la sediul primăriei comunei Bârsău, împreună cu primarul comunei Bârsău, s-au analizat probleme de fond funciar legate de punerea în aplicare a unor hotărâri judecătorești definitive și alte situații dificile cu care se confruntă comisia locală de fond funciar.