Prefectul Ioan Tibil alături de judecătorii Remus Nemeș și Lucian Capitan, președintele, respectiv vicepreședintele Biroului Electoral de Circumscripție Județeană nr 32 Satu Mare și de Kinga Poszet, reprezentanta A.E.P. Satu Mare și Cătălin Ghiran, directorul executiv al Direcției Județene de Statistică Satu Mare a susținut o conferință de presă privind modul de derulare și organizare a alegerilor europarlamentare și locale din 9 iunie 2024.
”În primul rând doresc să mulțumesc tuturor cetățenilor din județul Satu Mare care duminică s-au prezentat la vot, astfel participând și exprimându-și puterea democrației în România.
Mulțumiri se cuvin de asemenea tuturor celor implicați în organizarea alegerilor de duminică 9 iunie.
Aici amintim angajații Instituției Prefectului, Ministerului Justiției, Direcției Județene de Statistică Satu Mare, Direcției județene a Autorității Electorale Permanente, structurilor Ministerului Afacerilor Interne și nu în ultimul rând președinților, locțiitorilor și membrilor birourilor electorale și autorităților locale, primarilor și viceprimarilor din județ care s-au implicat în asigurarea condițiilor și logisticii pentru cele 65 de circumscripții și 340 de secții de votare.
Suntem bucuroși că nu am avut parte de evenimente grave care să pericliteze exprimarea liberă a dreptului de vot a fiecărui cetățean din acest județ.”- prefect Ioan Tibil.