Întâlnire de lucru privind alunecările de teren din Turț
La solicitarea primarului comunei Turț, prefectul Radu Roca, alături de subprefectul Romeo Pop și directorul Cancelariei, Radu Iancu a organizat o întrevedere cu primarul comunei Turț, Ioan Irime și cu participarea directorului general al APASERV SATU MARE, Ioan Leitner, a inspectorului-șef al ISC – Inspectoratului de Stat în Construcții Satu Mare, Angel Bustan și a reprezentantului companiei care execută lucrările de apă și canalizare în Turț. Pe perioada executării acestor lucrări au fost afectate patru locuințe din Turț, respectiv au apărut crăpături în ziduri și fundații.
Conform expertizei dispusă de ISC, afectarea locuințelor putea fi produsă de lucrările de săpături executate pentru introducerea rețelelor utilitare în zonă. Deoarece există indicii că întreaga zonă este predispusă la apariția alunecărilor de teren, deci problema este mult mai complexă, s-a decis că este necesară o altă întâlnire la care vor participa experți în studii geologice, atât din partea executantului lucrărilor cât și ai autorității locale pentru a stabili un plan de lucru pentru studiile geodezice ale zonei, pentru a se clarifica modul de producere a fenomenului care a afectat cele patru gospodării.
Întâlnirea propusă astăzi va avea loc vineri, 20.01.2023 și va fi găzduită tot de către Instituția Prefectului.