Prefectul Radu Roca, alături de directorul Cancelariei, Radu Iancu și inspectorul școlar general adjunct Adrian Micovschi, a invitat astăzi pentru un moment festiv în Sala Mică a Prefecturii elevii de 10 ai județului Satu Mare la examenul de Evaluare Națională 2022, însoțiți de diriginți și directorii școlilor în care au încheiat pregătirea gimnazială.
Câmpean Theodora și Tomșa Ana de la Școala Gimnazială ”Constantin Brâncoveanu”, Rus Marius Andrei de la Școala Gimnazială Călinești-Oaș, Nicoară Lorena de la Școala Gimnaziala “Grigore Moisil” Satu Mare și Roșianu Ada de la Colegiul Național “Mihai Eminescu” Satu Mare au primit câte un buchet de flori și felicitări din partea prefectului județului.
”Este încununarea unor eforturi susținute de 8 ani, ale voastre, ale părinților și poate a bunicilor voștri, a profesorilor. Nu este întâmplător și meritați toate aprecierile noastre. Sper să ne revedem și peste 4 ani, după finalizarea liceului ca absolvenți cu bacalaureat de 10. Vă doresc mult succes în continuarea pregătirii școlare și acum, o vacanță de vară binemeritată!” – le-a transmis prefectul Radu Roca.