Informare de presă – 28.09.2023

SEDINȚA AUTORITĂȚII TERITORIALE DE ORDINE PUBLICĂ SATU MARE
Astăzi, 28.09.2023 la sediul Primăriei Municipiului Carei a avut loc ședința Autorității Teritoriale de Ordine Publică Satu Mare (ATOP), cu participarea, pe lângă membrii ATOP a tuturor primarilor din municipiul și din zona Carei (Andrid, Berveni, Cămin, Căpleni, Ciumești, Foieni, Moftin, Petrești, Pișcolt, Sanislău, Tiream și Urziceni) și a șefilor secțiilor și posturilor de poliție.
Scopul întâlnirii a fost o dezbatere a modului în care se implică primăriile în asigurarea climatului de siguranță al cetățenilor, iar în cadrul acesteia au fost fost susținute două prezentări.
Astfel, subprefectul Altfatter Tamás a prezentat mecanismele de cooperare interinstituțională pentru crearea cadrului necesar aplicării unitare a activităților subsumate obiectivului de consolidare a climatului de siguranță școlară, cu accent pe campania recent lansată de Instituția Prefectului, cu cele două componente, respectiv ”Prioritate pentru siguranța și sănătatea copiilor nostri” și ” 119 – Linie dedicată pentru sesizare ”. Au fost prezentate procedura de raportare, cooperare, și monitorizare precum și detaliile mecanismului de intervenție urmare a apelurilor la telefonul 119.
Numărul Unic Național 119 este gratuit și funcționează în regim de permanență, fiind disponibil continuu, 24/24 ore, 7 zile pe săptămână, inclusiv în perioada sărbătorilor legale. Reamintim că la acest număr pot fi sesizate cazurile de potențiali consumatori de stupefiante (droguri) şi substanţe psihotrope și a victimelor abuzului, traficului de persoane, discriminare/bullying care au avut loc în incinta și/sau zona adiacentă unităților de învățământ. Sesizarea poate fi făcută de orice persoană care are suspiciuni în legătură cu existenţa unei situaţii de copil care necesită intervenție specializată.
Reprezentantul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, cms. șef de poliţie Florin Boca, șeful Serviciului Investigaţii Criminale, a făcut o analiză privind asigurarea climatului de siguranță publică în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar din județul nostru.
Subprefectul Altfatter Tamás a adus la cunoștința membrilor ATOP și primarilor prezenți la întânire prevederile Ordinului prefectului nr. 315/27.09.2023 privind intensificarea activităților de control ale Inspectoratului de Poliție Județean, Inspectoratului de Jandarmi și ale structurilor Poliției Locale în incinta și în zonele adiacente ale unităților de învățământ din județul Satu Mare. Prin acest ordin, începând de astăzi s-a dispus realizarea zilnică, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică de activități de control, atât în școli cât și la unitățile de alimentație publică/agenți economici care comercializează alcool și tutun situate în vecinătatea școlilor, măsuri pentru prevenirea și combaterea violenței, discriminării, abuzului, traficului de persoane și consumului de droguri, alcool și tutun în spațiul școlar sau în proximitate.