Informare de presă – 04.04.2022

Prefectul Radu Roca a convocat o întâlnire de lucru cu conducerile Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Școlar Județean, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului și ai Primăriei Municipiului Satu Mare și cu participarea doamnei Liuba Horvat, președintele Filialei Satu Mare a Uniunii Ucrainenilor din România.

Având în vedere posibilitatea ca în perioada următoare să sosească în România prin punctul de trecere a frontierei Halmeu noi grupuri de persoane (copii), prefectul dorește să se asigure că avem capacitatea de le gestiona din punct de vedere al ajutorului umanitar, respectiv de a putea asigura condiții de transport, cazare, igienă personală și hrană corespunzătoare.

Pentru aceasta, a  dispus constituirea unui grup de lucru  care va avea ca principală atribuție activarea în cel mai scurt timp, la nevoie, a unei capacități de minim 200 de locuri adecvate pentru copii în vederea  oferirii celor necesare drept asistență umanitară.

 

04.04.2022                                   CANCELARIA PREFECTULUI – Biroul de presă