Informare de presă – 17.02.2023

Sărbătoarea Centrului Militar Județean Satu Mare!
Prefectul Radu Roca alături de directorul Cancelariei, Radu Iancu, a participat azi, 17 februarie 2023, la sediul Centrului Militar Judeţean Satu Mare la activităţile specifice prilejuite de aniversarea a 55 de ani de la înfiinţarea acestei instituţii.
Alături de personalul centrului militar s-au aflat în aceste momente festive preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Pataki Csaba, primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, comandanții şi șefii instituțiilor cu atribuții în domeniul securităţii şi apărării naţionale din județul Satu Mare, comandanţi ai instituţiilor militare din zona de responsabilitate a centrului militar şi din proximitatea județului Satu Mare, foști comandanți ai centrului militar, colaboratori şi apropiați.
În cadrul manifestărilor, comandatul Centrului Militar Judeţean Satu Mare, lt.col. Gheorghe Balazs, a prezentat istoricul instituției, principalele activități şi atribuțiunile specifice acesteia, alocuțiune susținută de prezentări care au ilustrat cele mai importante momente din trecutul unității.
Iată mesajul transmis de prefectul Radu Roca:
” Îmi face o deosebită plăcere să fim împreună pentru a marca, în cadru festiv o zi de referință în activitatea profesionalã a dumneavoastrã. Vă rog sã-mi permiteți să vă mulțumesc pentru invitația de a participa la un eveniment înălțător și deosebit de important pentru viața acestei institutii, prilej cu care mi-am propus sã aduc mulțumiri tuturor celor care au contribuit la devenirea sa, prin competență, energie, demnitate și onoare, intelepciune, perseverență și tenacitate.
Ziua de astăzi este o zi de sărbătoare în care prețuim împreunã ceea ce au făcut înaintașii noștri, cărora le adresăm mulțumiri pentru moștenirea pe care ne-au lăsat-o.
Sărbătoarea din acest an stă sub semnul responsabilității, întrucât tradiția ne obligă sã ducem mai departe realizările generațiilor anterioare. Ea nu este doar un prilej pentru manifestări festive, ci și un îndemn de a continua și de a promova valorile care v-au definit de-a lungul celor 55 de ani, pe care vi le asumați acum, într-o ștafetă simbolică: rigurozitate, disciplină, cunoaștere, curaj, devotament, generozitate, optimism, pasiune, perseverență, profesionalism si voință.
Întâlnirea cu trecutul, dar și speranța pentru viitor reprezintă semnificația majoră a zilei de astăzi. Într-o lume grăbită precum cea în care trăim, sã ne oprim o clipă și sã privim către cei care ne-au învățat cã a fi militar este o onoare!
Se cuvine așadar sã vă aducem multumiri tuturor celor care ați contribuit de-a lungul vremii la progresul acestei unități militare, cei care ați zidit de-a lungul a 55 de ani o structură care respectă uniforma și onoarea militarã.
Reușitele precursorilor au făcut posibilă bucuria prezentului și vă obligă pe dumneavoastră, cei de astăzi sã confirmați că idealul este atingerea excelentei.
În încheierea acestor modeste, dar sincere gânduri, cu toată prețuirea și admirația, mă alătur celor care au bucuria de a sta azi lânga dumneavoastrã, urându-vă mulți ani inainte alături de familie și lângă toți cei dragi, sã vă bucurați de realizările și împlinirile de pâna acum, să trăiți încă multe alte asemenea clipe si sã sporiți tot ceea ce vă aduce satisfacție.
Mulțumiri sincere aduc și celor care astăzi își desfășoară activitatea în Centrul Militar Județean Satu Mare, prin efortul cărora s-a organizat aceasta festivitate.”